Pandemia de Covid-19 a provocat, din păcate, o stare generală de incertitudine în numeroase domenii. Pe lângă grija de a nu se îmbolnăvi, cei mai mulți dintre români au temeri cu privire la siguranța locului de muncă. Tocmai de aceea, un job într-o țară cu o economie puternică, ce poate asigura stabilitate și siguranță pe piața muncii, poate fi cea mai bună alegere în această perioadă.

 

Motive pentru care să alegi să lucrezi în Germania:

– Germania este are cea mai mare economie europeană, capabilă să susțină sectoarele de activitate chiar și în fața unei crize;
– Frontierele Germaniei au fost redeschise pentru muncitorii români încă din aprilie, respectând măsurile necesare pentru diminuarea răspândirii virusului;
– S-a dovedit că modelul german a fost unul dintre cele mai eficiente modele de gestionare a crizei provocate de pandemie, în toate domeniile (sanitar, economic, piața muncii);
– În prezent, redresarea economică a Germaniei are rezultate eficiente, iar restricțiile au fost relaxate;
– În cazul unui nou val al epidemiei care impune măsuri mai stricte, angajații nu vor fi concediați, ci vor beneficia de șomaj tehnic în valoare de 60% din salariu, conform legislației germane.

 

Avantajele colaborării cu MeisterJob:

– Angajatorii cu care colaborăm sunt firme verificate și de încredere;
– Vei obține un loc de muncă stabil, pe termen lung, cu contract de muncă legal;
– Toate drepturile tale sunt respectate, iar contribuțiile pentru asigurare medicală, asigurare socială sunt asigurate și achitate de către firmă;
– Siguranța și protecția lucrătorilor la locul de muncă este asigurată printr-un set de măsuri bine stabilite de legislația germană;
– Nu trebuie să îți fac griji în legătură cu cazarea, aceasta este asigurată de către firmă, iar toate indicațiile sanitare sunt respectate;
– Recrutorii MeisterJob asigură documente justificative de la angajatorii parteneri și te vor ține la curent cu toate informațiile actualizate de care ai nevoie.

 

Dacă până acum nu ai găsit o firmă care să îți inspire încredere în găsirea unui loc de muncă în străinătate, MeisterJob este soluția!

Activitatea MeisterJob se desfășoară conform legii și este verificată constant de autoritățile statului.Ne propunem să devenim cei mai buni furnizori de locuri de muncă în străinătate!