Deoarece coincide cu sosirea primăverii, Paștele este o sărbătoare mult așteptată, după lunga iarnă, fiind asociată cu revenirea la viață a naturii.
În România, Sărbătorile Pascale sunt încărcate de tradiții și obiceiuri străvechi, păstrate cu grijă generație după generație, care ne definesc ca popor.
Una dintre cele mai cunoscute și răspândite tradiții de Paște este vopsirea ouălor. Ouăle roșii sunt nelipsite de pe masa plină de bucate în zilele de Paște, iar obiceiul spune că aceste ouă trebuie ciocnite de meseni, împreună cu urările „Hristos a Înviat!” și „Adevărat a Înviat!”. Există mai multe legende legate de obiceiul vopsirii ouălor în cultura românească. Cea mai populară dintre ele spune că Sfânta Maria, care venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce și acestea au fost înroșite de sângele care picura din rănile lui Iisus. Potrivit datinilor, oăule se vopsesc în Joia Mare. În multe regiuni din țară se obișnuiește încodeierea acestora cu decorații și motive populare.
Un alt obicei culinar de Paște este renumita Pască. Însăși numele ei este sugestiv pentru această sărbătoare, fiind un preparat care se pregătește o singură dată pe an, de sărbătoarea Învierii Domnului. Pasca este coptura din făină de grâu, din aluat dospit, cu sare și lapte de vacă. Are formă circulară cu împletituri pe margine sau chiar pe mijloc. Împletiturile din mijloc au forma crucii, pe care a fost răstignit Iisus. Pasca se obișnuiește să fie dusă de sâmbătă în biserică, pentru a fi sfințită în dimineața Sărbătorii Pascale. Pasca se coace în joia mare sau sâmbăta, dinainte de Paște.
Datina creștină spune că în noaptea Învierii, oamenii merg la biserică pentru a lua parte la slujba religioasă și pentru a primi Lumină. La finalul slujbei, preotul din ușa bisericii va oferi enoriașilor pască îmbibată în vin. Cu lumânarea aprinsă, fiecare se întoarce acasă şi face o cruce mică pe peretele dinspre răsărit.
MeisterJob vă urează un Paște binecuvântat și liniștit!