Austria este o adevărată bijuterie în inima Europei. Este una dintre puținele țări care are câte ceva de oferit pentru toate gusturile: de la peisaje alpine autentice, la păduri bogate și pline de farmec și până la lacurile cristaline din ținuturile pitorești. Din punct de vedere cultural, marile orașe ale Austriei sunt remarcabile. Oferta foarte bogată în ceea ce privește muzeele, arhitectura, arta sau muzica atrag sute de turiști zilnic.
În această bogăție culturală s-au strecurat și câteva muzee foarte interesante și mai puțin obișnuite. Iată câteva dintre acestea:
Muzeul Berii din Murau
Clădirea Muzeului Berii este, în realitate, o pivniță veche, dar foarte bine păstrată și frumoasă. Vizitatorii au șansa aici să descopere arta producerii berii și întreaga istorie a acestui proces de-a lungul timpului.
Iubitorii de bere vor găsi aici mirosul autentic și captivant de hamei, echipamente vechi de peste 100 de ani care se foloseau în trecut pentru producerea acestei băuturi, precum și renumitele butoaie de până la 200 de litri, din lemn de stejar, în care odinioară se depozita aceasta. Tot aici se pot gusta rețetele locale tradiționale de bere, pe care austriecii le păstrează și azi. Surpriza locului se adresează tuturor turiștilor care îi trec pragul: prețul de vizitare al biletului include și un pahar de bere, oferit la intrare, pentru a crea o atmosferă specifică.
Muzeul din Murau este doar unul dintr-un complex de patru muzee dedicate berii din Austria. În anul 1995, acest muzeu a sărbătorit 500 de ani de tradiție.
Sursa foto: https://www.murau-kreischberg.at/en/excursions/Brewery-of-the-Senses_p1139
Palatul Imperial al Fluturilor Tropicali din Viena
Încă de la intrare, clădirea care adăpostește acest muzeu impresionează prin eleganța ei. Deasupra ușii de la intrare se află un fluture portocaliu, simbolul locului. Muzeul este casa a sute de specii de fluturi tropicali, viu colorați și spectaculoși. Unii dintre aceștia sunt lăsați liberi, creând vizitatorilor impresia că se află într-un mediu natural și nu într-un muzeu. Interiorul palatului este conceput astfel încât să ofere fluturilor un habitat cât mai apropiat de cel natural. Tocmai de aceea, aici se află și o mini-cascadă, o floră bogată, precum și câteva poduri.
O plimbare prin Palatul Fluturilor va fi cu siguranță una magică, fiind un punct turistic impresionant mai ales pentru copii, care vor avea ocazia să învețe foarte multe despre ciclul de viață al fluturilor și să cunoască fiecare stagiu prin care trec aceștia.
Sursa foto: https://ro.pinterest.com/pin/448248969154470166/?lp=true
Muzeul Arnold Schwarzenegger din Graz
Muzeul ilustrează viața și cariera renumitului Arnold Schwarzenegger, ocupând o parte a Centrului de Fitness unde acesta și-a început drumul spre culturism, încă din copilărie. Printre obiectele expuse în muzeu se numără patul din copilărie al vedetei, o motocicletă folosită în unul dintre filmele din seria „Terminator”, precum şi o replică a biroului pe care l-a folosit pe perioada mandatului de guvernator al Californiei.
Încă de la vârsta fragedă de 10 ani, Arnold era fascinat de culturism, visând să ajungă și el un halterofil renumit și să se stabilească în America. În 1966, vedeta părăsea orașul natal, stabilindu-se în California, urmând apoi să își înceapă cariera cinematografică. În 2003 devine guvernator al statului California, după ce, cu puțini ani în urmă, orașul natal din Austria îl numește Cetățean de Onoare.
Sursa foto: https://www.regiongraz.at/en/see-and-do/sightseeing/destinations/a.schwarzenegger-museum_af-1207
Arsenalul din Graz
Construită în anul 1642, clădirea în stil baroc care găzduiește și azi acest muzeu era, la vremea respectivă, cel mai mare arsenal din lume. Atât clădirea, cât și conținutul acesteia au fost păstrate intacte de-a lungul timpului. Dispusă pe patru etaje, clădirea conține peste 32.000 de exponate. Printre acestea, impresionante sunt armura pentru cal și setul complet de armuri pentru paradă din secolul al XVI-lea, costumele de turnir încărcate de ornamente bogate, provenite de la atelierele din Nürnberg, dar și armele de vânătoare și pistoalele încrustate de secol XV-XVII.
Scopul inițail al construirii acestui arsenal a fost pentru a depozita arme ce urmau să fie înmânate populației pentru a lupta împotriva turcilor. Graz are o poziție teritorială strategică, de apărare a multor provincii învecinate, lucru ce a conferit arsenalului o importanță deosebită.
În prezent, arsenalul din Graz este cel mai bine conservat arsenal din lume, deci merită să îi faceți o vizită!
Sursa foto: https://imgur.com/gallery/kBIfh/comment/677695817
Dacă până acum nu ai găsit o firmă care să îți inspire încredere în găsirea unui loc de muncă în străinătate, MeisterJob este soluția!
Ne poți contacta la:
Fix: 0040 368 008 791
Mobil: 0040 771 454 060, 0040 770 135 505
SAU
E-mail candidați/CV-uri: info@meisterjob.ro
De luni până vineri în intervalul orar: 09:00-17:00
Oferte de muncă: https://meisterjob.ro/