Dacă lucrezi în Germania, cu siguranță te-ai gândit până acum la aspecte privind dreptul tău la pensie. Contractul de muncă legal presupune și plata impozitelor și asigurărilor obligatorii, inclusiv cea pentru pensie. Acest lucru îți asigură dreptul de a beneficia de pensie în momentul în care ajungi la vârsta legală de pensionare. Este important să cunoști faptul că pensia se acordă în funcție de salariul pe care l-ai avut și câți ani ai lucrat. Pentru a primi pensia din Germania, trebuie să lucrezi aici minim 5 ani.

 

Cum se calculează pensia?

Contribuția lunară care merge către asigurarea de pensie este de 18,6% din salariul brut. Calculul se realizează printr-o metodă destul de complicată, în funcție de numărul de puncte acumulate anual în perioada în care s-a plătit această contribuție și valoarea punctului din anul în care se iese la pensie. Poți obține un punct pe an dacă ai salariul brut egal cu salariu mediu pe economie în anul respectiv.

 

Cum obții pensia din Germania?

Poți solicita pensia germană doar în momentul în care ai împlinit vârsta legală de pensioare din Germania. Ai dreptul de a cere pensia pentru perioada lucrată în Germania, chiar dacă la momentul pensionării te afli și ai domiciliul în România. Pentru aceasta, trebuie să te adresezi Instituției de asigurări sociale din România (Casa Națională de Pensii Publice), care se va ocupa de transmiterea documentelor necesare către statul german pentru stabilirea dreptului la pensie. Vei avea nevoie de cererea tip și de actele care dovedesc perioada lucrată în Germania.

Nu se poate cere returnarea sumelor care s-au plătit la asigurarea de pensie în perioada lucrată în Germania, însă, dacă nu dorești sau nu poți să beneficiezi de pensia oferită de statul german, poți cere recunoașterea perioadei lucrate aici ca vechime la pensia din România. Perioada minimă de contribuție în Germania care poate fi recunoscută și preluată ca vechime la pensia oferită de statul român este de 1 an. Aceasta poate fi o soluție utilă pentru situația în care ai lucrat mai puțin de 5 ani în Germania și deci nu poți benefica de pensia germană, dar totuși nu vei pierde complet anii munciți și sumele alocate către asigurarea de pensie.

 

 

Dacă până acum nu ai găsit o firmă care să îți inspire încredere în găsirea unui loc de muncă în străinătate, MeisterJob este soluția!

 

 

Ne poți contacta la:

Fix: 0040 368 008 791

Mobil: 0040 771 454 060,  0040 770 135 505

SAU

E-mail candidați/CV-uri: info@meisterjob.ro

De luni până vineri în intervalul orar: 09:00-17:00

Oferte de muncă: https://meisterjob.ro/