Landuri în Germania - MeisterJob

Sursa foto:  https://pixabay.com/ro/users/nikolaus_bader-14525145/

 

Este bine cunoscut faptul că teritoriul Germaniei este împărțit în Landuri. Dar cât de multe știm despre organizarea acestora? Dacă ai în gând să te stabilești în Germania, ar fi bine să cunoști câteva informații de bază despre landurile în care este împărțită.

În primul rând, există 16 Landuri, fiecare având propria Constituție (pe lângă Constituția Germaniei), propriul guvern, propria legislație. Practic, fiecare Land își stabilește propria organizare administrativă. Mai mult decât atât, landurile sunt autonome și din punct de vedere financiar.

 

Iată o scurtă prezentare a celor 16 Landuri ale Germaniei:

Baden-Württemberg este recunoscut la nivel european pentru excelența și inovația în domeniile cercetare și tehnologie. Firmele mari precum Porsche, Bosch sau Daimler își au sediul în acest Land.

Bayern (Bavaria) este recunoscut pentru industria agriculturii. Aici se găsesc cele mai multe ferme.

Berlin este unul dintre cele mai mari centre culturale ale lumii, fiind al treilea cel mai vizitat oraș din Europa, după Londra și Paris.

Brandenburg alcătuiește, pe un sfert din suprafața sa, o rezervație naturală, având o serie de monumente înscrise pe lista UNESCO. De asemenea, aici există peste 250 de institute de cercetare.

Bremen este format din doar două orașe, Bremen si Bremerhaven, fiind cel mai mic land al Germaniei.

Hamburg este cel mai verde oraș din Germania. Aproximativ 15% din oraș este alcătuit din parcuri, grădini sau rezervații naturale. Portul său este al treilea ca mărime din Europa, oferind peste 150.000 de locuri de muncă.

Hessen adăpostește cele mai mari bănci germane și cea mai importantă bursă din Germania.

Mecklenburg-Vorpommern este una dintre cele mai atrăgătoare regiuni de vacanță din Germania, impresionând prin cele peste 2.000 de lacuri, prin insulele-paradis și prin lungimea coastei de la Marea Baltică.

Niedersachsen are o economie bazată pe industria automobilistică. Aici se află sediul principal al renumitului constructor de mașini Volkswagen.

Nordrhein-Westfalen este cel mai populat land din Germania și cu cea mai mare putere economică.

Rheinland-Pfalz este renumit pentru culturile de viță-de-vie, cu numeroase zone viticole și vinuri premiate. De aceea, economia Landului este predominant agrară.

Saarland este cea mai mică zonă din landurile federative germane, dacă excludem orașele care poartă statutul de Stat federativ (Bremen, Berlin, Hamburg), fiind totodată penultimul și la numărul de locuitori.

Sachsen (Saxonia) este foarte dezvoltat în domeniile microelectronică, energie solară și biotehnologie. De asemenea, regiunea este și o atracție turistică importantă, prin numeroasele castele, cetăți și monumente istorice.

Sachsen-Anhalt este foarte cunoscut datorită istoriei, fiind locul nașterii Reformei, începută de Martin Luther. Astăzi, aici se dezvoltă rapid industria chimică.

Schleswig-Holstein s-a dezvoltat prin flota de pescuit, dar și prin industria constructoare de nave.

Thüringen este primul land din istoria Germaniei reunificate în care a fost ales (în anul 2014) în funcția de șef al guvernului un reprezentant al foștilor comuniști (Die Linke).

 

Dacă până acum nu ai găsit o firmă care să îți inspire  încredere în găsirea unui loc de muncă în străinătate, MeisterJob este soluția!

 

Ne poți contacta la:

Fix: 0040 368 008 791

Mobil: 0040 771 454 060,  0040 770 135 505

 

SAU

 

E-mail candidați/CV-uri: info@meisterjob.com

De luni până vineri în intervalul orar 09:00-17:00

Oferte de muncă: https://meisterjob.ro/joburi-disponibile/